Zerkula György & friends: Christophe Alvarez și cvartetul Anima Musicae – concert cameral
Data: sâmbătă, 12 iulie 2025, ora 18:00
Locația: Muzeul Național Secuiesc, Sala „Bartók Béla", Sfântu Gheorghe
ZERKULA GYÖRGY
Născut în 1986 la Odorheiu Secuiesc, Zerkula György a fost influențat în alegerea carierei de bunicul său, Zerkula János, celebru lăutar din Ghimeș. A studiat vioara sub îndrumarea lui Nemes István, apoi a urmat cursurile Conservatorului Bartók Béla din Budapesta și ale Conservatorului din Lausanne, secția Fribourg, unde i-a fost elev lui Stuller Gyula. În 2011 a absolvit Universitatea de Arte din Berna, sub îndrumarea violonistului Bartlomiej Niziol. A participat la numeroase cursuri de măiestrie susținute de maeștri precum Sebestyén Ernő, Szabadi Vilmos, Maxim Vengerov, Patricia Kopatchinskaja.
Zerkula se exprimă artistic cu aceeași plăcere atât în concertele solo, cât și în formații camerale sau orchestrale. Este membru în formații precum Manuel Quartet și L’esprit des Cordes Trio, iar ca solist a concertat cu orchestre prestigioase din Ungaria și Elveția. Din 2022 cântă pe o vioară realizată de Giannmaria Stelzer.
CHRISTOPHE ALVAREZ
Pianist, doctor în muzicologie și compozitor francez, născut în 1987. A studiat la Conservatorul din Nisa și la École Normale de Musique „Alfred Cortot” din Paris. Este laureat al mai multor concursuri internaționale și s-a perfecționat cu maeștri precum Schiff András, Christopher Elton, Christian Zacharias. Deține două titluri de doctor: în muzicologie (Université de Nice, 2017) și în interpretare muzicală (McGill University, 2020).
A susținut concerte în săli prestigioase din Europa și Asia (Paris, Varșovia, Milano, Montreal, Hanoi etc.), a colaborat cu orchestre europene și românești și este activ în muzica de cameră și în cercetare. A reconstituit baletul „Ballet du Temps” (1654) și a fondat ansamblurile Musica Tempora și IntAct. Este cadru didactic la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și director artistic al Festivalului Internațional SCENA.
ANIMA MUSICAE QUARTET
Cvartetul de coarde Anima Musicae, fondat în 2010, este laureat al unor prestigioase premii internaționale și naționale. Este prezent constant pe scene de elită din Ungaria și Europa: Musikverein (Viena), Philharmonie (Berlin), Gewandhaus (Leipzig). Are propriul ciclu de concerte la Academia de Muzică din Budapesta și la Sala Nádor. Membrii formației: G. Horváth László (vioară), Borsos Kata (vioară), Szabó Tamás (violă), Kónya Attila (violoncel).
Anima Musicae a colaborat cu artiști de talie mondială precum Baráti Kristóf, Bogányi Gergely, Sir James Galway, Shlomo Mintz, Rados Ferenc, și a promovat peste 80 de lucrări contemporane scrise special pentru formație. Este o prezență activă în educația muzicală a tinerilor și susține numeroase proiecte caritabile. A înregistrat mai multe albume pentru Hungaroton, NAXOS și Ongaku Records. Cel mai recent disc al lor, „Vivaldi: The Four Seasons”, a apărut în 2024.
În program:
Johannes Brahms: Sonata în re minor, op. 108 – pentru vioară și pian (20 min)
– pauză –
Ernest Chausson: Concert în re major, op. 21 – pentru vioară, pian și cvartet de coarde
Bilete și prețuri:
Bilet întreg: 30 lei
Bilet redus (pentru elevi, studenți și pensionari): 15 lei
Biletele pot fi achiziționate pe Eventim: https://tinyurl.com/yf6dwra8 și de la Casa municiaplă de bilete. În ziua concertului, biletele pot fi cumpărate și la fața locului, cu 30 de minute înainte de începerea evenimentului.