Songs of Solitude – Recital al baritonului Andrew Munn


Una dintre noutățile din acest an ale festivalului SepsiClassic este accentul sporit pus pe prezentarea artiștilor din scena internațională a muzicii clasice. În această categorie se încadrează și baritonul american Andrew Munn, stabilit la Berlin, care este un oaspete frecvent al marilor săli de concerte din Europa și America. În programul său tematic neobișnuit, vom asculta lucrări din stiluri diferite, toate reflectând diverse expresii muzicale ale stării de singurătate. La pian va fi acompaniat de Ambrus Sándor, profesor și director al Liceului de Arte Plugor Sándor.

Data: vineri, 11 iulie, ora 17:00
Locația: Muzeul Național Secuiesc, Sala Bartók Béla, Sfântu Gheorghe

 

ANDREW MUNN
este un bariton american stabilit la Berlin. A studiat la instituții de renume precum The Juilliard School din New York, Bard College and Conservatory și Universitatea din Michigan, unde a fost îndrumat de mentori importanți precum Sanford Sylvan, Dawn Upshaw, Stephen West și George Shirley, care au contribuit decisiv la formarea sa artistică.
Este artist asociat al Queen Elisabeth Music Chapel și a colaborat cu prestigioase instituții ca Tanglewood Music Center, Festivalul de Muzică din Aspen și Opera din Saint Louis.

A susținut roluri principale și concerte pe scene importante precum Opera Germană din Berlin, Teatrul de Stat din Salzburg, Festivalul de Muzică Veche din Innsbruck, Carnegie Hall și Lincoln Center din New York. A cântat cu Filarmonica din Berlin și a fost aclamat și la Sala de Concerte din Shanghai.
De-a lungul carierei sale, a colaborat cu dirijori de renume internațional precum: Fischer Ádám (Ungaria), Laurence Cummings (Marea Britanie), Pablo Heras-Casado (Spania), Robert Spano și David Zinman (SUA).

Este cunoscut ca interpret profund al unor cicluri vocale majore: Călătoria de iarnă de Schubert, Versurile lui Michelangelo de Șostakovici și Cartea cântecelor din Hollywood de Eisler, pe care le-a prezentat în diferite locații din Europa și SUA. Activitatea sa este sprijinită de Akademie der Künste Berlin, Haus für Poesie și LiedFest Berlin–Oxford.

AMBRUS SÁNDOR

Ambrus Sándor József a început studiile muzicale Sfântu Gheorghe, orașul natal, la Liceul de Arte „Plugor Sándor”, sub îndrumarea profesoarei Constantin Rozalia. Odată cu începerea liceului, și-a continuat studiile la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov, la clasa prof. dr. Corina Ibănescu, cu care a studiat mai departe și la Facultatea de Muzică a Universității Transilvania din Brașov. De-a lungul anilor, a obținut recunoașterea specialiștilor prin numeroase premii la concursuri naționaleși internaționale de profil. De asemenea, are o bogatăactivitate de interpret solist, pianist acompaniatorși membru de muzicăde cameră, evoluând pe scene dințarăși din străinătate. Din anul 2019 este profesor titular la Liceul de Arte „Plugor Sándor” din Sf. Gheorghe, unde ocupăși funcția de director din vara anului 2023.

 

În program:

Richard Strauss: Der Einsame, Op. 51 nr. 2; Im Spätboot, Op. 56 nr. 3
Franz Schubert: Der Wanderer, D. 489; Der Schiffer, D. 536
Jacques Ibert: Chansons de Don Quichotte; Chanson du départ de Don Quichotte; Chanson à Dulcinée; Chanson du Duc; Chanson de la mort de Don Quichotte
Henry Purcell: The Cold Song
Othmar Schoeck (din Zwölf Eichendorff-Lieder, Op. 30): Wald Einsamkeit, Im Wandern, Sterbeglocken, Der verspätete Wanderer Nacht
Kodály Zoltán: Melodii întârziate, Op. 6: Singurătate, Fragment de scrisoare către o prietenă
Spiritualuri americane: Sometimes I Feel Like a Motherless Child, Wayfaring Stranger
Din The Man of La Mancha: The Impossible Dream

Bilete și prețuri:
Bilet întreg: 30 lei
Bilet redus (pentru elevi, studenți și pensionari): 15 lei
Biletele pot fi achiziționate pe Eventim: https://tinyurl.com/3t8rwpy9 și de la Casa municiaplă de bilete. În ziua concertului, biletele pot fi cumpărate și la fața locului, cu 30 de minute înainte de începerea evenimentului.

Alege limba