Melodii romantice la vioară: Magdalena Suciu


Melodii romantice vor răsuna prin interpretarea superbă a viloncelistei Magdalena Suciu duminică, 7 iulie de la ora 17:30 în Muzeul Național Secuiesc. Talentata artistă din Brașov va fi acompaniată la pian de Szőcs Botond, interpretarea lui expresivă și plină de energie ne este cunoscută încă de la prima ediție a SepsiClassic, de anul trecut. 

MAGDALENA SUCIU 

Artista a început studiul viorii la vârsta de 6 ani, sub îndrumarea profesoarei Ana Bâscă. Din 2006 a continuat pregătirea la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Braşov cu prof. Maria Mireanu. A urmat cursurile programelor de licenţă şi master ale Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, pe care le-a finalizat la clasa profesorului Lect. dr. Dan Pepelea. Începând cu anul 2015, a beneficiat de atenta îndrumare a Maestrului Ilarion Ionescu-Galaţi. Printre premiile câştigate la concursuri se numără Premiul I şi Premiul Juriului la Concursul Internaţional Erich Bergel – Dorothy Kitchen, Sibiu, 2017, Premiul I şi Marele Premiu la Concursul „Ada Ulubeanu,” Bucureşti, 2021, Premiul II la etapa naţională a Olimpiadei de Interpretare Muzicală, Premiul II la Concursul Naţional „Paul Constantinescu,” Ploieşti (2010, 2012). A susţinut recitaluri pe scene din Braşov, Sibiu, Târgovişte, Râmnicu Vâlcea, Bucureşti, China, New York, Cuba, Mexic, Peru, Ecuador, Dubai. Între 2009-2012 a concertat anual în calitate de solist alături de Filarmonica Braşov. A colaborat intens cu orchestre importante pe plan local, naţional şi internaţional, precum Filarmonica Braşov, Opera Braşov, Kamerata Kronstadt, Orchestra Română de Tineret, Orchestra Romanian Sinfonietta, Orchestra de Tineret România-Moldova, Orchestra de Tineret a Italiei etc.

În prezent, își desfășoară studiile doctorale la Universitatea Transilvania din Braşov sub îndrumarea Prof. dr. Stela Drăgulin, cu teza „Ipostaza solistică a viorii în creația muzicală extraeuropeană”. Activează, de asemenea, ca artist instrumentist în cadrul partidei de vioară I a Orchestrei Filarmonicii Brașov și ca profesor la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea” din Braşov.

SZŐCS BOTOND

Tânărul pianist a devenit cunoscut în lumea muzicii prin temperamentul energic și prin interpretările sale expresive. A absolvit Liceul de Arte „Plugor Sándor" din Sfântu Gheorghe sub mentoratul profesoarei Rápolti Irma, iar studiile superioare în cadrul Universității Transilvania Brașov, sub îndrumarea prof. dr. Stela Drăgulin. În prezent este doctorand al aceleiași instituții de învățământ.

A debutat pe scena muzicală la vârsta de 17 ani cu Filarmonica de Stat Sibiu, debutul fiind urmat de concerte la Brașov, Craiova, Arad, Satu Mare, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Galați și Szekszárd, și reprezentații susținute cu orchestra Teleradio Moldova. 

Este câștigător a nu mai puțin de 12 premii I la concursuri naționale și internaționale. A urcat pe scene ale unor săli de concerte din Marea Britanie, Italia, Germania, Portugalia, Grecia, Malta, Muntenegru, Moldova, China, Vietnam, Cuba, Dubai și Ungaria, prestația artistică fiindu-i apreciată atât de public, cât și de criticii muzicali.

La cei 27 de ani ai lui, artistul se bucură de o apreciere aparte în lumea muzicii și a instrumentiștilor. Intuiția muzicală, tehnicile folosite și talentul său inedit prevestesc o carieră muzicală excepțională pentru pianist.

 

Data, loc: duminică, 7 iulie, ora 17:30 – Muzeul Național Secuiesc, Sala Bartók Béla”, Sf. Gheorghe 

 

Bilete

Intrarea este liberă, dar pentru a nu depăși capacitatea de locuri a sălii, este pe bază de bilete. Biletele de valoare 0 lei se pot procura de la Casa Municipală de Bilete din Sf. Gheorghe  sau la fața locului, cu 30 de minute înainte de concert.

Alege limba